luni, 25 martie 2013

Ce este Postul Mare?

Ce este Postul Mare? Este o perioadă specială din anul liturgic, în care poporul creştin se pregăteşte să celebreze misterul Paştelui. Postul Mare este timp favorabil pentru a rămâne cu preasfânta Fecioară Maria şi cu sfântul Ioan, discipolul preaiubit, alături de Cristos care pe cruce săvârşeşte sacrificiul vieţii sale pentru întreaga omenire (cf. In 19,25). "Îşi vor îndrepta privirea spre cel pe care l-au străpuns": este timp propice pentru a privi cu încredere la coasta lui Isus, din care ţâşnesc "sânge şi apă" (In 19,34)! "Postul Mare să fie pentru orice creştin o reînnoită experienţă a iubirii lui Dumnezeu dăruită nouă în Cristos, iubire pe care în fiecare zi, la rândul nostru, trebuie s-o redăruim aproapelui, mai ales celui care suferă mai mult şi este în necesitate. Numai aşa vom putea participa în mod deplin la bucuria Paştelui" (Benedict al XVI-lea, Mesaj pentru Postul Mare 2007)